Update titlu

După cum se poate remarca, am schimbat titlul blogului din Andrei's blog în Sando's thoughts. De ce? Pentru că doamna profesoară Corina Forăscu, din cauza (sau datorită :D) căreia mi-am tras blog, mi-a atras atenția că toți Andreii din anul I au titlul blogului Andrei's blog și cred și eu că s-a cam săturat.

De ce Sando? Sando este nickname-ul meu și vine de la Sandokan.
De ce Sandokan? Legenda spune așa:
Eram în clasa a IX-a la liceu, se apropia vacanța de crăciun, iar noi, colegii, împodobeam bradul. Ce-mi putea trece prin cap mai mult decât să-mi leg o ghirlandă în jurul capului în stil Rambo. Adi, însă, probabil mă privea dintr-un unghi din care ghirlanda mea părea turban (!?!?!) și-a început... "Bueee, parcă ești Sandokan, haha!! Așa îți spunem de-acuma. Ce faci Sandokan?". Nevoia a făcut (cum se întâmplă deseori și cu numele câinilor) să se găsească o versiune scurtă, ușor de ținut minte :). Și așa s-a născut Sando...



P.S.: De ce thoughts? Am zis că dacă schimb, atunci să schimb cu tot... și mai mult n-am putut.

P.P.S.: E-adevărat. Subtitlul a rămas la fel. Și va mai rămâne o vreme.

Războiul de dimineață

Fie că mergi la muncă sau la școală, în fiecare dimineață îți dorești să poți opri timpul vreo oră-două, să prinzi fluturi pe câmpurile înflorite din lumea viselor. Evident, e un lucru imposibil (nu?). Deci trebuie să lupți cu somnul cumva.
Și începi ofensiva. Prompt, sari din pat și mergi foarte încrezător(not) la baie, unde pui mâna pe armă(robinetul) și începi descarci 2-3 încărcătoare de apă rece în somn, după care mergi în bucătărie și pregătești terenul pentru aliatul tău de nădejde- cafeaua. Și faci o greșeală tactică revenind în dormitor. Aici vine contraatacul somnului și vezi patul așa cum l-ai lăsat cum te atrage ca un magnet spre el. Și te gândești: oare se întâmplă ceva dacă nu mă merg azi la muncă? Nu se pot ei descurca, măcar câteva ore fără mine?. Dar nu te lași păcălit. Tu spui NU! We must fight! Faci patul, faci puțină înviorare, te îmbraci, bei cafeaua... deja somnul e așa în urmă că nici nu-l mai vezi. Ce spui? Am câștigat! Și pleci bucuros spre stația de autobuz.


Ești în autobuz, pe scaun (sau... drepți!!), te gândești la ce-ai de făcut pe azi, acum, când ai scăpat de dorința de a dormi... dar chiar ai scăpat? Începi să te uiți prin autobuz, vezi două studente în stâna căutând prin cursuri (nici ele nu știu ce) și cască. În față, tatae deja deține recordul pe autobuz la căscat, iar în spate nici emonel cu căștile-n urechi nu mai e tru... cască și el. Cum poți să te mai gândești la altceva decât la somn? Îți vine și ție să caști și doar cu eforturi supraomenești de abții. Atunci îți dai seama. Somnul te-a ajuns din urmă (o fi recuperat cât ai așteptat în stație..). Ai câștigat o bătălie, dar nu și războiul! Somnul s-a întors și e mult mai puternic. Ești tu vs. restul lumii... Și nu mai ai unde fugi acum, nu mai ai cu ce riposta. Timpul e și el dușmanul tău. Cu cât durează mai mult drumul, cu atât te adâncești în somn mai tare. Și ajungi la muncă/școală și o blestemi de tot ce-ți vine, te înjuri și pe tine că nu te-ai culcat mai devreme și-ți promiți că deseară adormi la 9... another normal day at work.
Acum, revenind pe pământ, eu cred că avem cele mai obositoare (și obosite) autobuze/tramvaie din lume. Ori ideea de autobuz ascunde pe undeva și ideea de somn (sau o fi doar la mine!?). Trebuie să fie ceva de făcut ca să devină mai entertaining. Radioul nu e deloc soluția. Avem niște matinale... unul mai tâmpit decât celălalt. Eu l-aș propune președintele României pe cel care vine cu soluția la problema asta. Până atunci nu văd altă soluție decât mersul pe jos... dar atunci trebuie să te trezești și mai devreme și ești mult mai slăbit. Și somnul...

Intro

Totul a început pe 15 iulie 1990... De-atunci lucrurile n-au mai fost deloc ca înainte.

Andrei Lazăr s-a născut în Iași, a copilărit în Răducăneni, după care a revenit în Iași unde a absolvit studiile de liceu la Colegiul Național Mihai Eminescu (profil mate-info). În prezent este student Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași - facultatea de Informatică.

Ziua de 20.10.09 a fost o zi crucială în viața lui Andrei. Atunci a scris prima postare pe blog (aceasta).

Andrei este genul de om care nu are o cale dreaptă în viață. De fapt, el are mai multe căi întortocheate. De exemplu îl poți încuia foarte ușor cu întrebarea "care este [...] tău/ta preferat/ă" (aproape orice în loc de "[...]"). Nu are un film favorit, o carte favorită, o mașină favorită, nici melodie favorită nu mai are. Și, încă, nici măcar nu știe care-i culoarea lui preferată (întrebat de ea poate răspunde "culoare asociată cu ce?").

Unii spun că este un tip dificil deseori... Ei bine, au dreptate.
Mai multe urmează a fi descoperite din activitatea "blogăristică"

P.S.: Nu încercați să-l întrebați ce direcție are blogul lui, căci, spre surprinderea tuturor... habar n-are.